Prea multe

s.au adunat si inca nu mi.am facut timp sa le mai povestesc.

In general e de bine.

Sunt pe drumuri, intre cetatzi eterne, de soi romanic, gotic, renascentist si restul (pe baroc nu.l pomenesc pt ca in arhitectura nu ma incanta).

Cu trenul. Acuma am de carat ceva si de.aia nu imi iau laptopul sa scriu. Dar

AM SA REVIN CURAND

pupici in culori:D 

 

PS. v.atzi primaverit?!?!??!?

Tineretze furata

De acum incolo voi incerca sa postez aici, din cand in cand, povestile, marturiile si amintirile unor oameni care si-au trait adolescentza si prima etapa a tineretzii prin anii ‘80-’90.

Vor fi mostre din experientele, amagirile si dezamagirile perioadei dinaintea momentului 1989 si de imediat dupa, fiecare cu drumul si alegerile sale de viatza.

Mi-a venit ideea in urma unui comentariu (semnat “A.lef”) la o postare precedenta, in care imi aratam si eu lehamitea ce m-o cuprins vazand cum trateaza Curtea Connstitutionala problema CNSAS.

Comentariu respectiv era semnat A.lef si acolo domnul explica propria lehamite din ‘90-’91 cand a intzeles ca epoca instaurata de Ion Iliescu si FSN nu corespunde deloc schimbarii pe care o asteptasera cel putzin ei, unii dintre tineri tinerii si ca nici majoritatea societatii nu parea sa fie pregatita pentru o schimbare reala de mentalitate si naravuri.

Acuma, fara sa mai continui introducerea (pentru ca risc sa devin patetica), voi reda comentariul lui A.lef aici, care mi se pare semnificativa din multe motive.

Voi mai posta probabil si alte texte pe acelasi calapod, as vrea sa culeg aceste povesti special pentru pushtanii care se lasa sedushi de diverse ideologii cretine pentru ca par cool, romantice sau revolutzionare.

Bietzii de ei nu stiu exact cu ce se manca acestea, pentru ca NU AU SITMZIT PE PIELEA LOR EFECTELE UTOPIILOR.

Deci, A.lef (stiu ca incepe mai abrupt, el imi raspundea de fapt la un comentariu si la o intrebare de genul “acuma gandesti tot asa, ca nu merita sa ramai intr-o tzara asta dupa ce te-a cuprins <scarba civica> vazand ce se intampla pe aici):

Da, mai gindesc si acum asa. Insa atunci cind am gindit asha, rezultatul a fost ca dupa vreo trei luni mi-am luat rucsacul si am plecat. De tot.

Nu shtiu in ce masura potzi separa viatza publica / profesionala de cea privata, din pacate. Uite, doua povestioare care ilustreaza cum viatza publica poate distruge viatza privata - si care vor raspunde oblic si intrebarii pe care licurici tzi-a adresat-o: de ce pleci? de ce nu incerci aici?

Prima: in ianuarie ‘90 am fost aleshi, impreuna cu prietenii aia doi cu care beam adesea vin, lungitzi intre soldatzii de piatra lui Matyas si ascultind fanteziile antitotalitare ale lui Borodi, reprezentantzi sindicali in anul nostru universitar (erau sindicatele noi, care nu mai erau papushile de cirpa comuniste). In atmosfera agitata a acelui an, s-a pus intre altele problema examenelor - daca sa fie scrise sau orale.

Vazusem deja cum sint examenele orale si era clar ca erau rele - represive si perfecte pentru trishat si coruptzie. Scrise, anonime - acolo era mai greu de trishat.
Represive fiindca profesorii penalizau pe cei care nu veneau intzolitzi “respectuos”. Asta insemna ca in sesiune facultatea se umplea de studentzi costumatzi in nuntashi olteni - cravate, sacouri, rochii cuviincioase (vai de mine, nu cumva sa vina o fata in pantaloni).
Bune de coruptzie - fiindca nu raminea nimic scris si in felul asta notele puteau fi arbitrare, in principal pentru favorizarea fiilor si fiicelor de…, cit si (relativ rar) a studentzilor romani care mituiau cu jumatatzi de porc sau rezervoare de benzina si (foarte des) a studentzilor straini care mituiau cu dolari.
Tot bune de coruptzie si pentru ca favorizau pe cei cu clantza - capabili de acoperit verba gaurile in cunoshtintze ori abili la glumitze si lins talpile profesorilor.

Ei bine, la vot am pierdut - cam doua treimi din colegi au preferat, in mod explicit pentru ca se putea trisha, examenele orale. Memorabil, un baiat a spus “A, pai eu la oral ii pot imbirliga, e mai bine!…” iar o fata a declarat “Daca nu mai e oral, degeaba mai vin cu mini…”. Evident, ne-am dat demisia imediat dupa acest vot, refuzind sa fim reprezentantzi pentru un grup cu care eram in dezacord pentru lucruri majore.

Urmashii noshti la sindicat au fost nishte tipi mai tacutzi si mai pragmatici. Nu s-au amestecat deloc in dezbateri pentru voturi. In schimb au pus pe roate legaturi cu sindicate studentzeshti, mai ales din Anglia si Germania. De la ashtia au primit o gramada de cartzi de studiu in universitate (cartzile erau date gratis pentru a fi distribuite imediat studentzilor) si o duba. Cu duba carau aceste cartzi din Cluj si le duceau colegilor sindicalishti de la Timisoara, care le vindeau pe osser. De la timishoreni luau cartzile lor si le vindeau pe oseerul din Cluj. Au facut astfel netulburatzi bani buni.

Tot atunci, in promavara lui ‘90, sindicatul a primit de la universitate un spatziu mare in subsolul unui camin pentru a crea un club pentru studentzii facultazii. Vreun an de zile nu s-a mai auzit nimic, dupa care in spatziul respectiv s-a deschis un bar chic, gerat de cei cinci shefi ai sindicatului si cu bani de pornire din cartzile vindute pe ascuns pe osser. Evident, detaliile le-am aflat doar incetul cu incetul, unele dupa ce plecasem. Vreau sa subliniez ca aceshti indivizi nu au fost niciodata datzi afara - dupa ‘90 - ‘91, era un dezinteres si un cinism total. “E, lasa ca totzi fac asha” - era evaluarea cea mai comuna, in fond coerenta de la o majoritate care votase, in mod liber si deliberat, pentru varianta cu posibilitatzi de trishare.

La ora actuala shtiu ca macar trei din cei cinci sint shefi si oameni foarte bogatzi in Romania; din cite shtiu nici unul nu-shi mai face profesia pentru care invatzam atunci - oamenii sint acum prin ministere si partide politice, unul e shef la Banca Transilvania, etc. Iar noi, cei trei care fuseseram inaintea lor, nu mai sintem nici unul in Romania, de foarte multa vreme. Noi am incercat sa schimbam ceva - la nivelul estudiantin la care eram. Dar oamenii, colegii noshtri, nu voiau schimbare.

A doua: in mai 1992 m-am dus la un concurs pentru burse Tempus de un an, fiindca aveam chef de plimbare iar la shcoala imi mergea bine (ok, nu exceptzional). Erau burse pentru mai multe tzari si, dupa ce treceai de evaluarea pe note, etc., existau probe scrise de limba; pentru fiecare grup lingvistic (erau vreo cinci limbi) existau cite zece burse.

M-am prezentat la doua limbi. La una am ieshit al treilea, la cealalta parca al patrulea - in orice caz mult suficient, existind zece locuri pentru fiecare. Am ales sa merg acolo unde ieshisem mai bine. In iulie, am aflat de la decanat ca programul fusese anulat pentru anul si tzara respectiva. Am fost amarit, dar m-am gindit: ok, asta e, ghinion. La inceputului lui octombrie insa am aflat ca programul nu fusese anulat si ca zece studentzi mersesera intr-adevar la Tempus, acolo unde decanatul spusese ca e anulat. Nici una din acele zece persoane nu fusesera prezente la examen - insa totzi erau fiul unui profesor, fiica unui ministru…

Atunci am intzeles cu claritate ce aduce viitorul (cel putzin viitorul apropiat, pertinent mie), mi s-a parut insuportabil si am spus: gata. Nu a fost un incident izolat, ci ultima picatura care a varsat paharul.

Scuze, au fost nishte poveshti ca lungi. Dar poate astfel va fi mai clar de ce partea publica ajunge s-o influentzeze pe cea personala. Poate ca lucrurile s-au schimbat acum in bine. Din vizitele ocazionale, am dubii, insa imi dau seama ca pot fi superficiale dubiile mele. Insa pentru mine si prietenii mei sint lucruri terminate, ingropate.

(PS. eu, personal, autoarea blogului, am ajuns doar la nivelul de mai jos….)

Felix The (k)Cat

de fapt it’s all about Cheshire, nu am vrut sa-l jignesc pe cel mai tare motan din istoria povestilor, asociindu-l cu sus in-titulatulatul. Dar m-a inspirat

sau alta

sau o preferatzi pe asta?

varianta vampirissima

oare care e Iliescu si care Voiculescu dintre astia?

(lui Basescu si Tariceanu le gasesc alte avatare… )

Ba nu, asta e pentru nea Basescu Marinar sau Vadim la Pushkarie….

… o versiune idilica rustica si post-apocaliptica haiku-iana a Romaniei lui Ilici-Voiculescu, cu ranjetul lor plutind peste spatiul carpato-danubiano-pontic dezaxat si devastat.

Aliantza D.A./C.I.A “FELIX”

Azi o sa fiu patetica si o sa va spun urmatoarele:

am renuntzat la ideea de-a-mi intrevedea viitorul intr-o tzara in care Justitzia sechestreaza Constitutzia si-o trece sub mreaja lui “Felix”, iar Ticu si CNSAS primesc pecetea de “clasat si expirat”.

Probabil sunt una dintre ultimii care ma gandesc sa emigrez din scarba civica (majoritatea celor din noul val de emigrare cauta doar o pita mai buna) asha, ca deziluzionatzii anilor ‘90.

NU mai vreau sa rezist sau sa incerc sa supravietzuiesc intr-o tzara in care NU exista societate ci doar STAT, si ala inca abuziv dar totodata haotic dpdv functzional.

… O tzara in care bestiariul vulgar si mitologic si-a epuizat specimenele care sa concureze cu fauna din clasa politica, in care la urmatoarele alegeri o sa votati cu Becali de frica lui Voiculescu sau invers.

DA, tzara asta o devenit imparatzia lui Felix de pe taramul Elodiei!

Imi bag si ma car si-mi schimb si numele. Astfel, daca fac prostii pe dincolo, macar nu ma vor blastama cei ramasi ca le stric imaginea, iar daca o sa fac treaba buna sa nu le dau satisfactie ca “e romanca”.

Am si obosit anul trecut sa tot imi bat gura la colegi si profesori explicandu-le ce si cum cu Romania si facand lobby si punand vorbe bune si-ncercand si sa impresionez ca sa vada ca exista romani cinstiti.

M-am suparat ca vacaru pe sat si va spun PA. Orice, da nu mai vreau sa imi traiesc aici tineretea.

somn ushor………………………………. oricum tinerii din ziua de azi is si ei imbecilizatzi tocmai pe filiera vestica, cu stelutze roshii, fulare de teroristi la gat, traiasca Che Guevara etc.

Apropo, cum se impaca entuziasmele astea socialisto-guerilesti cu pashunismele ecologiste? Ce naiva is, si-nca cum se potrivesc!

Unde mai pui ca de-aci creste iarba si macu.

De ce nu mai face nimeni sport cum trebuie?

Is cu capsa pusa, nu mai zic nimic ca explodez!!!!!

Poate ca peste 5 ani o sa ma intorc si intre fostele granitze nu o sa mai gasesc nimic decat ranjetul lui Iliescu sau al lui Voiculescu plutind peste ape, ca si acela al motanului din Alice in Tzara Minunilor.

Ia uitatzi-va

un pic afara sa vedeti ce frumos e!

Cel putzin de aci unde stau eu, vad acoperishurile caselor de pe care se arunca-n sus in zbor si plonjeaza-n aer ciorile. Cu pauza in nucul de peste 3 gradini distanta!

Si soarele asta ce tupeist e sa-si arate fatza-n dupamasa de ianuarie!

Ce bine ca este, ce bine ca esti, ce mirare ca si eu:))!

tragiComice

ORL e ceva unde merge cineva cand are belea in gat, nas ori urechi.

Deci oameni shubrezitzi in auz, voce si miros.

Asteptand in rand pentru consultatie, am mereu parte de cate un mini-spectacol, un fel de flash-sequences de-a rasu-plansu.

Ieri, la un moment dat, iese un asistent si zice “Domnu Hotz, va rugam asteptati aici un pic pentru ca mai intai o luam pe doamna Buda”….

Azi dimineata facea ture-ncolo si-ncoace un biet nene operat la gat, cred ca nu mai avea niciun element de aparat “vorbitor” inauntru… Dar avea un chef grozav de socializare si se lua la povesti cu totzi si dadea indicatii, la cine sa mearga, ce salon sa caute, ca, vezi-doamne, asta am inteles si eu din gesticulatie, ERA VECHI in spital…

Tare mi-i ca in cazu-n care mi-as pierde vocea, si eu as fi lafel de logoreica, o vorbareatza fara sunet. Sper (inca odata zic) sa imi vindec naravu.

Tot azi, vin tarash un mosh si o baba (zic cu simpatie). Dintr-o data baba se porneste sa se rasteasca la moshneag de vuia tot holul:

“ti-am spus io ca oi ramane ashe’ tata viatza ca doftoru aista nu-i de nicio treaba!”… Matusha era deci surda….

Insa sotzul, rabdator, tot incuviintza si o mangaia, incuraja etc. Apoi o inceput sa ii povesteasca ceva prin semne… nenea era saracu’ MUT…. si totusi ce tandretze intre unul care nu vorbeste si alta care nu aude. De fapt nu era nevoie, de ce sa vorbeasca el daca ea nu poate auzi? E o situatie echitabila.

De dragul fericirii conjugale insa, eu as schimba schema asta. As face FEMEIA MUTA si BARBATUL SURD…

Tacerea logoreilor (ep. 2)

E greu, dar imi dau seama CE MULT vorbeam inainte de “regimul” acesta. Si degeaba

Asa de happy is ca am ocazia asta, sa ma adun!

De altfel, mi-am amintit si ca fiecare ghinion/boala/obstacol (mai ales in timpul adolescentei) care m-au limitat la un moment dat au coincis (sau generat) o cotitura (interesanta) in drumul meu, care s-o dovedit cea mai faina si care m-a purtat mai departe.

Acum, de cand tac, mancarea are alt gust, muzica alta rezonantza si chiar si tacerea in sine prinde miez.

Pot privi altfel lumea din jur (btw, am obs ca mi s-au limpezit ochii pentru ca nu am mai stat in fum), dorm adanc, fac conexiuni mai “geometrice”, nu haotice. Cel putin asta e senzatia mea, nu am cum sa v-o dovedesc.

Pot sa ii accept mai usor pe cei din jur, nu ma mai irita pentru orice fleac (in ciuda imaginii mele pozitive in exterior, am multzi pitici nevricoshi care-si fac de cap in cadrul domestic).

E o noua perspectiva asupra a tot, e ciudat, nu se prea poate intelege decat incercand.

Ce fain ca tre sa tac!!!

PS. o sa incerc sa tac mai mult si la cerebel, adica degeaba tac fizic daca in minte tot zarva e. Incet-incet o sa se astearna o buna liniste, abia astept sa fie ca si atunci cand itzi pui scoicile la urechi si asculti marea.

PS2. incepand de azi, trebuie timp de 3 luni exercitzii cu ss—ssss-ss, sh-shhhh—shshshs- -si ff. fffff.f..ff.. De 7-8 ori pe zi. Poate trec si pe alte sunete, inca nu stiu.

O admir pe dna R Muresan medicul primar ORL si specialist foniatru care ma indruma. Ma tot mir ce profi e si ce de treaba.

Mai am un “erou” medical (de fapt 2, daca-l pun la socoteala si pe Dr House-ul de la ortopedie) in clinicile din Cluj, despre asta, alta data…

Stiau ei ce stiau, eremitii astia cu tacerea…..

piano silenziosa…

… mda, o Letitie tacuta suna a oximoron neobrazat, insa nu e moft dat de ceva stare spleenica neprevazuta, ci PRESCRIPTIE MEDICALA.

Am ales sa pomenesc de laringita mea cronica pentru ca o vad ca un eveniment exceptional, cea mai mare piatra de incercare (pentru mine) si cea mai fericita binecuvantare (pentru cei din jur si, la o adica, si pentru subsemnata). Mama zicea ca e providential tratamentul asta cu shut-up, iar daca reusesc sa imi tin limba-n frau o sa ajung mare… iar saptamanile astea de consemn ar fi un bun exercitiu.

Fara a intra in prea multe amanunte medicale, pentalogul intru recuperare presupune:

1. Silentium (dupa cum am precizat mai sus). Daca e musai sa zic ceva, sa fie soptit si rar!

2.Sa nu beau rece (imi place rece)

3. Sa nu beau alcool la ore tarzii (adio bere in crashmoteci serale)

4. Sa nu mananc picant si prajit (aici nu e cazul, sunt destul de “filo-naturista ” dpdv gastronimic, insa o sa imi lipseasca spaghetti “aglio&olio”, cea mai simpla reteta de pasta, gustoasa si periculoasa. (In uleiul de masline incins se arunca - de la 1 m unghi de 30 grade inclinatie dreapta (sto scherzando!:)) - doi catzei de usturoi, pana sfaraie; apoi presari un varf de linguritza de peperoncino si arunci peste compozitie pasta… daca te tzine o saltzi in triplu axel cu shurub in sus si hopa-n tigaie ‘napoi… pronta..)

5. Sa imi iau la ore fixe leacurile (cel mai fain e un spray - mai bun decat oricare altul incercat pana acum, imi aminteste de bixtoninul de liceu).

PS. Imi doresc din toata fiintza, chiar si cu aia adanca interioara tacuta, sa pot sa ma abtzin de la vorbarie.

Am vrut chiar sa lansez un concurs de mantre, cine imi da cel mai sugestiv, interesant si cuvint cu sensuri inepuizabile ca sa il mestec in cap in loc sa imi invart moristele in gol…. dar mi s-a parut frivol in conditiile astea sa va solicit sfaturi si mantre:))) Si nu vreau sa amestec borcanele.

Am parte de un mic semn de incurajare: Yamaha a creat un model de Silent Violin exceptional. Asta inseamna ca daca se poate canta la viori tacute, poate suna bine si o Leti muta.

(e bestiala, cand ma fac mare si contul meu din banca lafel, imi iau o vioara de-asta ca si-n Hainele Imparatului… pot canta peste tot fara sa ma stresez ca poate dau pe langa, pozitia o stiu si deshtele imi aluneca inca bine…)

Luni ma duc la un specialist FONIATRU - o doamna buna si dragutza de la ORL - care o sa imi explice cum sa imi misc coardele vocale sa nu fac bataturi (adica noduli) pe ele.

Profit de ocazie sa recomand un documentar foarte fain - multi premiat - avand in centru tacerea, silentium-ul trait ca forma de viata pentru vocatia monahala in La Grande Chartreuse: Into Great Silence (Die Grosse Stille in original), de Philip Gröning (am scris cu alte caractere ca e copy-paste de pe gug’l.

Apropo de filme documentare, trebuie neaparat sa pomenesc si de Cold Waves (Razboi pe calea undelor) de Alexandru Solomon, dar despre asta, pe maine, cu bine si de bine.

Matroana

Cine?

Eu…

De ce?

Pentru ca e singura solutie.

La ce?

La dorinta mea de a-i vedea pe toti oamenii care imi plac laolalta, adica o clica de oameni faini:L))))))

Imi plac tot felul de personaje, mai ales baietii

Si cum nu mi se pare just sa ma bag in seama aiurea cu unii si altii, sa ii zaharesc sau stresez sau zapacesc doar pentru ca imi sunt simpatici si foarte dragi (desi pe unii i-as vedea chiar si in pene de parteneri-mi in verosimile vieti paralele) , am decis ca atunci cand o sa fiu mare o sa imi deschid o MATRONERIE.

Mai exact, un salon frumos privat unde oamenii alesi de mine (destui si maretzi) vor primi invitatii colorate si parfumate a castane prajite sau castani infloriti. Invitatii la ceaiuri, sucuri, la vinuri si beri cu dublu maltz si aperitiv, la povesti, la intalniri cu bujori si fiori (fara manareli si interventii intrigoase ale matronatului si ale patronatului - da, va exista de la un moment dat chiar si un patron pentru matroana:D).

Sa se simta bine lumea si sa imi pot arata recunostinta pentru acei oameni speciali care imi imbogatzesc viatza, multzi fara sa isi dea seama.

Mai ales baieti

PS. asta e o matroana, nu ma reprezinta, insa e cea mai frumoasa matroana romana pe care am gasit-o in 2′ pe gugl

Doriti sa revedeti (cu bine) showurile&seriile voastre preferate?

De mai multe luni WGA (Writers Guild of America)&Co este in greva dupa ce autorii tv/scenaristii au initiat un protest intrutotul justificat.

Multe programe televizate (seriale, sitcomuri, live-showuri etc.) au fost compromise, de cazurile mai rasunatoare ati auzit poate la stiri.

Oricum, ar trebui sa stim cu totii ca nu sunt fitze ci drepturi elementare si niste conditii decente pe care oamenii astia le cer in schimbul unor servicii de inalta calitate (asta nu se contesta, clasa asta este una dintre cele mai periate si calite dpdv profesional din SUA)

Mi se pare ca tipul de contracte pe care le semneaza acestia cu producatorii sunt cu totul nefavorabile sau chiar “defavorizante” fatza de alte categorii ale industriei showbizzului made in U.S.

Actorii, de exemplu, au mult mai multe privilegii decat scenaristii. Dar si astea au fost obtinute tot cu surle si cantec dupa niste procese si scandaluri, prin anii ‘50 mi se pare… trebuie sa mai verific detaliile, pentru ca locomotiva a constituit-o un caz rasunator in urma caruia ei si-au dobandit drepturile de care beneficiaza azi, altfel nu aveau cum sa isi plateasca taxa pe vila din Malibu… insa mai bine revin maine.

(De fapt triunghiul de aur al figurilor profesionale bine remunerate din industria filmului ar fi regizor - star(actorul principal) - director de imagine. Abia cu mult dupa vine scenaristul.)

Cea mai ghimpata problema in cazul de fatza ar fi cea privind drepturile&procentajele care ar trebui sa revina autorilor din profitul unui produs pe toata durata carierei lui si pe orice fel de suport sau platforma de folosinta al produsului, inclusiv Internet/noi tehnologii.

Cel mai bine insa ar fi sa urmaritzi filmuletzul urmator, “Why we fight”-ul scriitorilor de peste ocean, carora li s-au alaturat si cei din UK.

Pentru a semna petitia de sustinere a cererilor WGA (ceea ce va recomand in caz ca doriti sa revedeti programele voastre Tv preferate), clickati aici.